vineri, 26 noiembrie 2010

Ne nastem perfecti

Ne nastem perfecti. De ce oare pe drum ne pierdem pe noi, ne pierdem din inocenta si ajungem niste persoane pe care cand eram mici le uram? Valorile ni se schimba in timp , evolueaza sau regreseaza, depinde de perspectiva.

Cand suntem mici cea mai importanta constanta din viata noasta este familia. Ne dorim sa ii avem pe cei dragi alaturi, sa invatam bine, sa-i facem mandri , pentru ca apoi sa ne transformam in niste egoisti , absorbiti de munca si rezultatul ei - banii. Poate acest lucru se datoreaza nevoilor noastre , care sunt intr-o continua transformare.

Cum spunea si Maslow, nevoile noastre trebuie satisfacute intr-o anumita ordine, pentru ca de cele mai multe ori nesatisfacerea nevoilor de baza ne impiedica sa avem si alte nevoi. Spun de cele mai multe ori, pentru ca stiu ca unii oameni se implica atat de mult intr-o relatie, incat uita sa mai si manance.

Uneori, imi doresc sa incerc si eu un atasament dincolo de ratiune, insa imi este greu sa renunt la atata raceala. As vrea doar sa ma pot pierde o data, ca sa am ocazia de a ma regasi. Sa o iau de la capat, sa-mi schimb viata perfecta.

2 comentarii:

John Constantine spunea...

ne nastem perfecti din punct de vedere al inocentei noastre, dar eu cred ca ne nastem, la modul general ca oameni, imperfecti. si fara sa intram in detalii (bune si mai ales rele) cred ca imperfectiunea noastra e ceva frumos. avem de unde pleca cand vrem sa facem/cream ceva mai mult din noi. unii sunt in stare, altii... poate in runda urmatoare :))

oare ne pierdem? uite o idee: sufletul este mai pregnant ca exprimare atunci cand suntem copii. odata ce crestem, si el (sufletul) se obisnuieste cu acesta lume in care traim iar noi ne pierdem inocenta. e ca un fel de acomodare, poti sa zici si o pierdere a noastra, dar e o chestie temporara si eu cred ca se face cu un scop. ca sa traim in lumea asta si, mai important, sa putem sa ne transformam (sa ne recreem, sa urcam pe scara noastra) sulfetul trebuie sa faca pasul asta in spate. cum sa zic tocmai imperfectiunea noastra ne poate ajuta sa traim intr-o lume imperfecta cum e asta si ne poate furniza elementele sa urcam, sa ne depasim. daca am fi perfecti ca oameni (am mers pe ideea ca sufletul e perfect, dar e o perfectiune pura, cum e teoria fata de practica) nu cred ca am realiza asta, doar am sta pe loc

Medy spunea...

Imi place ideea ca suntem imperfecti , ca sa avem de unde evolua. Dar totusi spun ca suntem perfecti la nastere datorita faptului ca atat trupul, cat si sufletul ne este ferit de tot ce e rau si imoral. Avand contact cu lumea, nu putem evita sa nu ne molipsim cu imperfectiunea ei.

Mie imi place copilaria si inocenta. Mi-ar placea sa fiu vesnic copil, sa nu am responsabilitati. Poate am sindromul Peter Pan :)) Dar stiu ca trebuie sa ne maturizam, sa evoluam si sa dam lumii ceea ce i se cuvine - noi generatii.