Life

A trecut atat de mult timp incat nici nu stiu de unde sa incep. Viata are surprizele ei si noi nu suntem intotdeauna pregatiti sa le facem fata.

Pana nu demult, credeam ca sunt o fire independenta, self-suficient, ca sunt tare si nu am nevoie de prea mult sprijin, ca m-am crescut si educat mai mult singura. Dar de curand am aflat ca sunt opusul tuturor acestor lucruri. Sunt o fiinta umana, care are nevoie de atentie si sprijin, de un umar pe care sa plang si o mana pe care sa o tin cand mi-e frica. Lacrimile nu-mi sunt straine si, odata pornite, sunt greu de oprit. Dar cad, plang , ma dezmeticesc si incerc sa ma ridic incet, incet, pana sa realizez ca e mult mai greu sa te ridici cand nu ai in fata ta o mana de ajutor intinsa.

Am invatat ca am multe slabiciuni si ca sunt dependenta de dragostea, chiar si nemanifestata, a celor din jur. Intr-un film, demult, am auzit expresia ca traim impreuna cu jumatatile noastre, nu pentru ca-i iubim, ci pentru ca avem nevoie de martori la vietile noastre. Singurul lucru pe care il putem incerca in aceasta viata este sa facem lucruri de care ceilalti sa-si aminteasca, sa le trezim sentimente pe care celorlati le vor simti lipsa si sa lasam lucruri in urma noastra pe care nu le regretam.

Cu totii suntem efemeri, traim pentru putin, si nici atunci nu stim sa tragem cu adevarat aer in piept, ci ne lasam influentati de altii care cred ca stiu ce e mai bine, ce e corect. Greselile sunt bune doar daca le percepem si invatam ceva din ele. Daca continuam sa facem mereu aceleasi lucruri, sperand la rezultate diferite, ei bine, e o prostie. Cand ceva nu merge, repara-l! Cand ceva nu-ti place, cauta altceva sau incearca sa vezi partea pozitiva a lucrurilor!

Daca ar avea manual de instructiuni, vietile noastre nu ar fi cu mult diferite, probabil si fizic am incepe sa semanam intre noi, ducand viata corecta dpdv al sanatatii. Insa viata e ca un joc de noroc, nu stii ce castigi pana ce nu se termina.
Poti doar sa pariezi tot ce ai, sau dimpotriva, sa joci cate putin, riscand sa castigi putin. E adevarat ca cei care risca mult castiga mult? Sau e mai bine sa avem o strategie, sa anticipam miscarile adversarilor in incercarea de a pleca acasa cu toate jucariile?

Multe intrebari, raspunsurile probabil le gasim in jurul nostru, insa nu suntem noi pregatiti sa le vedem. Sper ca atunci cand le vom vedea sa nu fie prea tarziu.

New year, new love :)

Iata ca a trecut si anul 2010. A fost un an bun pentru mine, chiar excelent as putea spune. Am realizat cateva lucruri care erau planificate, dar am avut parte si de surprize, ceea ce uneori m-a surprins placut, iar alteori m-a lasat cu un gust amar. Cel mai important lucru pe care l-am invatat in 2010 este ca lucrurile nu sunt niciodata ceea ce par, ca oamenii sunt superficiali si e greu sa cunosti intr-adevar un om. Ai nevoie de multa rabdare si dorinta (si nervi de otel in unele cazuri).
Dar destul despre 2010 .

In 2011 sper sa pot fi mai inteleapta, sa tin cont de ceea ce am invatat in 2010 si sa incerc sa fiu un om mai responsabil. Da, responsabil, pentru ca de obicei imi place sa o fac pe-a copilul si sa aleg doar lucrurile facile. De-acum imi propun sa accept provocari si sa-mi testez limitele. Pentru ca o data ce le cunosti, le poti si depasi.

Va doresc si voua - cititorilor mei, putini, dar importanti, un 2011 suprinzator, in care sa aflati de ce sunteti in stare, in care sa va propuneti nu sa aveti parte de oameni buni, ci sa deveniti voi insiva mai buni. :)

My new love for this year este Caro Emerald, cantareata de origine olandeza, care m-a fermecat cu stilul ei jazzy. Enjoy it !

Se apropie Craciunul

Luna decembrie e poate, cea mai asteptata luna din an. Sarbatoarea Nasterii Domnului a fost transfigurata intr-o sarbatoare a cadourilor, unde rolul principal il joaca Mos Craciun. Nu am nimic impotriva cadourilor, ba dimpotriva, mi se par frumoase gesturi de afectiune, atata timp cat sunt facute din placere si nu din obligatie.

Asa ca in asteptarea mosului, ascult cele mai frumoase melodii :)

Ne nastem perfecti

Ne nastem perfecti. De ce oare pe drum ne pierdem pe noi, ne pierdem din inocenta si ajungem niste persoane pe care cand eram mici le uram? Valorile ni se schimba in timp , evolueaza sau regreseaza, depinde de perspectiva.

Cand suntem mici cea mai importanta constanta din viata noasta este familia. Ne dorim sa ii avem pe cei dragi alaturi, sa invatam bine, sa-i facem mandri , pentru ca apoi sa ne transformam in niste egoisti , absorbiti de munca si rezultatul ei - banii. Poate acest lucru se datoreaza nevoilor noastre , care sunt intr-o continua transformare.

Cum spunea si Maslow, nevoile noastre trebuie satisfacute intr-o anumita ordine, pentru ca de cele mai multe ori nesatisfacerea nevoilor de baza ne impiedica sa avem si alte nevoi. Spun de cele mai multe ori, pentru ca stiu ca unii oameni se implica atat de mult intr-o relatie, incat uita sa mai si manance.

Uneori, imi doresc sa incerc si eu un atasament dincolo de ratiune, insa imi este greu sa renunt la atata raceala. As vrea doar sa ma pot pierde o data, ca sa am ocazia de a ma regasi. Sa o iau de la capat, sa-mi schimb viata perfecta.

Regret

Adrian Paunescu - De la un cardiac, cordial

"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,

Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,

În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,

De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,

Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,

Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!".

Sursa