Mi-e dor , dar nu stiu nici eu de ce sau cine. Poate mi-e dor de prietenele mele, de perioada liceului, cand nu ma gandeam atat de mult de ziua de maine. Poate mi-e dor sa ma indragostesc, sa simt fluturasii cum imi zburda prin stomac, mi-e dor de strangerea de mana si de plimbarile nocturne. Poate mi-e dor de facultate, de cursurile in care radeam si ma jucam in loc sa fiu atenta la profi, de ciocolatele calde de la "Balena" sau de mancarea buna de cantina.
Cu siguranta nu mi-e dor de orele plictisitoare de istorie, de directoarea care a instaurat comunismul in liceu si din cauza careia nu puteam chiuli :)) Nu mi-e dor de momentele de asteptare, cand nu stiam ce eu si el simteam. Nu mi-e dor de serile de dinaintea examenelor, cand apelam la cana cu ness sa-mi pot tine mintea treaza, sa pot invata ceva ce ar fi trebuit sa invat din timpul intregului semestru.
Mi-e dor insa sa zambesc si sa iubesc, sa ma simt iubita si sa strang in brate pe cineva atat de tare , fara sa ma gandesc ca ar putea spune ca sunt nebuna. Mi-e dor sa-mi iau rucsacul in spate si sa urc muntele, sa fac un foc de tabara si sa stau la povesti. Mi-e dor sa joc palete si sa ma simt copil. Mi-e dor de mare, chiar daca nu sunt mai mult de trei saptamani de cand nu am mai vazut-o.
Mi-e dor de mine.
